Ascultă povestea
Îți amintești poarta celor șaizeci și patru de pătrate? Astăzi te invit să trecem din nou prin ea. Sunt eu, Prințesa Albă, și vreau să-ți arăt ceva ce am descoperit dincolo de grădina cu felinare.
În sala de joacă a castelului, doi pioni priveau o tablă de șah. Unul era alb, lucios ca o perlă. Celălalt era negru, cu străluciri blânde, ca piatra netedă de pe malul unui râu.
Pionul alb urmărea cu privirea capătul îndepărtat al tablei.
— Oare cum se vede lumea de acolo?
Pionul negru s-a apropiat.
— Și eu mă întreb. Numai că drumul meu merge în cealaltă parte.
M-am așezat lângă ei și ți-am făcut loc.
— Așa este. Pe tabla de șah, fiecare echipă are propria direcție înainte. Cei doi pioni pornesc din părți diferite, dar amândoi au un drum de descoperit.
Pionul alb a oftat.
— Eu sunt atât de mic…
N-am răspuns imediat. Am privit împreună tabla. Pătratele păreau multe când le urmăreai până la capăt.
— Nu trebuie să ajungi acolo dintr-odată, i-am spus.
Am pregătit o tablă de exercițiu pentru fiecare pion. Voiam să învețe în liniște, înainte să joace o partidă.
Pionul alb a înaintat pe pătratul liber din fața lui.
Un pas.
Pionul negru a făcut și el un pas pe tabla sa, spre celălalt capăt al sălii.
— De aici se vede fereastra! a spus el.
Am râs încet. Până atunci, nici eu nu observasem că pe pervaz dormea un fluture violet.
Am continuat exercițiul, mutare după mutare. Uneori ne opream să privim. Alteori, pionul alb își întorcea privirea spre locul de unde pornise.
— Am venit chiar de acolo?
— Chiar de acolo, îl încuraja pionul negru.
În cele din urmă, pionul alb a ajuns în fața ultimei linii. Mai avea de făcut o singură mutare.
— Și după aceea? m-a întrebat.
— Când un pion ajunge la ultima linie, se transformă într-o altă piesă a echipei sale. Poate alege să devină damă, turn, nebun sau cal.
Pionul negru și-a ridicat vârful rotund.
— Și eu?
— Și tu. Un pion alb devine o piesă albă, iar un pion negru, o piesă neagră. Aceeași posibilitate îi așteaptă pe amândoi.
Pionul alb a privit cele patru piese pe care i le arătasem.
— Mi-ar plăcea să fiu cal. Să descopăr potecile acelea cu o cotitură ciudată!
A făcut ultima mutare. Am ridicat pionul cu grijă și am pus un cal alb în locul lui.
Pe cealaltă tablă, după ultima sa mutare, pionul negru a ales să devină turn.
— Eu vreau să văd departe, pe drumurile drepte!
Lumina ferestrei a căzut peste calul alb și turnul negru. I-am privit, amintindu-mi cei doi pioni care se întrebaseră dacă drumul nu era prea lung.
Am păstrat pionii într-o cutiuță lângă tablă. Îi vom folosi din nou, la următoarea partidă.
Iar calul alb? El privea deja spre ușa sălii, unde podeaua cotea după un stâlp.
— Prințesă, îmi arăți acum cum se merge în formă de L?
Ți-am întins mâna.
— Vii și tu să descoperim?